Competiția OFA STARTUP ANGELS Ediția a II-a – dedicată în special femeilor antreprenor care doresc să obțină finanțare în cadrul programului Start-Up Nation 2022 – a luat sfârșit.
Aceasta a fost organizată în perioada 28 iulie – 14 august, la nivel național, unde s-a derulat o singură etapă de înscriere și evaluare pe baza condițiilor de eligibilitate conform cerințelor Start-Up Nation.
În decurusul zilei de 16 august 2022, începând cu ora 16:00 a avut loc transmisia LIVE pe pagina oficială de Facebook OFA UGIR unde au fost desemnate câștigătoarele premiilor de către echipa organizatorică.
Te invităm să urmărești și tu festivitatea de premiere AICI.
Pentru membrele juriului competiției – Ana – Maria Icătoiu, Mihaela Pascariu și Lilia Mosoreti – Panait – alegerea finalistelor a reprezentat o hotărâre grea, dar și conturată de emoție și bucurie.
Astfel, în urma unei analize amănunțite acordate tuturor business-urilor, au fost desemnate 3 câștigătoare, care au obținut, la egalitate, un punctaj de 90 de puncte.
În ceea ce privește premiile câștigate, finalistele vor beneficia de:
- Expertiza consultanților OFA UGIR și vor primi proiectul scris conform cerințelor și criteriilor programului Start-Up Nation, pregătit pentru aplicare.
- Un an de memebership gratuit în patronatul OFA UGIR.
Magdalena Arcu
Sunt absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Micu” din București. Lucrez în domeniul arhitecturii de 12 ani. Sunt fondatoarea biroului Ancu Studio și alături de o echipă tânără și entuziastă realizăm proiecte creative de arhitectură și design interior.
___________
Localitate: București Cod CAEN proiect: 7111 – Activități de arhitectură
Mariana Pogan
Sunt o persoana ambițioasă, mereu interesata de a învăța și experimenta ceva nou. Ca antreprenor îmi doresc o afacere în domeniul IT având tangențe cu acest domeniu în activitatea de până acum. Prin activitatea mea îmi doresc să ajut și să aduc un plus valoare prin serviciile pe care le ofer tuturor clienților și colaboratorilor.
Sunt pasionantă de dezvoltare personală și formare profesională. Am lucrat ca și profesor, director de vânzări și responsabil GDPR.
___________
Localitate: Oradea Cod CAEN proiect: 6201 – Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)
Vlas Ana Maria
Am locuit în Italia de la vârsta de 9 ani până la 24 ani. M-am întors în România acum doi ani, după 15 ani locuiți în Italia, cu dorința de a participa la îmbunătățirea sistemului sanitar în țară, fiind pasionată de acest domeniu. Am absolvit Facultatea de Asistent Medical, la Universitá di Bologna Alma Mater Studiorum, iar imediat după am ales să mă întorc în Romania.
Sunt o persoană interesată în dezvoltarea personală și profesională, prin urmare în anul 2021 m-am înscris la Master Management Educațional Sanitar în cadrul UMFT. Tot în anul 2021 am înființat firma Domus Med, furnizor de servicii medicale la domiciliu în Timișoara pe care o dezvolt și în prezent.
___________
Localitate: Timișoara Cod CAEN proiect: 8960 – Alte activități referitoare la sănătatea umană
Juriul competiției a fost format din membrii: Ana – Maria Icătoiu – vicepreședinte OFA UGIR & managing partener AVISSO, filiala București, Mihaela Pascariu – consultant senior & managing partner AVISSO, Lilia Mosoreti Panait – vicepreședinte OFA UGIR, consilier juridic UGIR și OFA UGIR & fondator și manager Impact Assessment.
Echipa administrativ – organizatorică a competiției OFA STARTUP ANGELS Ediția a II-a – anul 2022 a fost formată din:
- Mirabela Miron, președinte OFA UGIR și președinte NE UGIR
- Amalia Georgescu, vicepreședinte NE OFA UGIR și președinte OFA UGIR IASI
- Mihaela Pascariu, consultant senior și managing partner AVISSO
- Ana – Maria Icatoiu, vicepreședinte OFA UGIR si managing partner AVISSO
- Viorica Cojocaru, director comunicare UGIR și OFA UGIR
- Lilia Mosoreti – Panait, vicepreședinte OFA UGIR, consilier juridic UGIR și OFA UGIR & fondator și manager Impact Assessment.
Sponsorii și partnerii OFA STARTUP ANGELS 2022 sunt: AVISSO, BIOCOMP, AGEO Events, Clinica Endorfine, RisCo, IMPACT ASSESSMENT, Euro Smart DPO, Renate Popescu – consultant în afaceri.
Parteneri media: IAȘI TV LIFE, Curierul Național, INFO Moldova, INFO Neamț, Ziarul News, Glare Magazine.